"Big Brother" a fost legalizatGazeta de Bistrita - Duminica, 28 Iunie 2009
Data de 20 ianuarie 2008 va fi o zi importanta, de care ne vom aduce aminte in lupta pentru instaurarea unui control total asupra comunicatiilor electronice pe care le fac romanii. Nu este exclus ca ea sa devina o adevarata "martea neagra", a violarii oricarei intimitati si a impunerii unui control absolut asupra libertatilor individului. Convorbirile telefonice in orice retea, SMS-urile, traficul pe internet vor fi inregistrate de operatorii de telefonie fixa, mobila si internet si vor fi stocate timp de sase luni, potrivit Legii 298 din 2008 privind retinerea datelor generale sau prelucrate de difuzorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506 din 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice. Un vis la care unii pe vremuri doar sperau, in sfarsit s-a realizat. Nu mai este mult si simplul si banalul fapt ca te culci cu sotia, amanta sau alt partener, ori ca te scarpini in nas sau in fund, ca vorbesti ce nu trebuie, va fi inregistrat si stocat. Poate odata va folosi la ceva. Orwell a prezis Legea nr. 298, mai pe sestache, fara valva, a fost votata in ultimele zile ale guvernarii liberale, pe data de 18 noiembrie 2008. A fost promulgata de presedintele Traian Basescu si publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr.780 din 21.11.2008. Este semnata de Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor, respectiv Ilie Sarbu, presedintele Senatului. "Big Brother" sau "Fratele cel Mare" va "sta cu ochii pe tine", este o expresie al carui dublu sens e lesne de sesizat. "Fratele cel Mare" te protejeaza, se intereseaza mereu (ii pasa) de soarta ta, insa in acelasi timp tu nu poti face nimic, fara ca el sa stie, deoarece te supravegheza clipa de clipa. Nu au trecut decat 19 ani si sindromul securitatii, cu acele legende privind ascultarea in masa a telefoanelor romanilor, nu a disparut din mentalul romanilor. Fiecare se lauda atunci ca a fost ascultat, mai ales dupa consumarea evenimentelor din Decembrie 1989 - dadea bine la dosar daca Securitatea s-a interesat de tine. Multi s-au laudat si putini au fost cei ascultati. "1984" este un roman politic scris de George Orwell, in 1948. Actiunea are loc intr-un viitor utopic si nareaza destinul lui Wiston Smith, un intelectual, sub controlul total al guvernului totalitar al Oceaniei. Acest roman de actualitate mai mult decat oricand, a lasat multi termeni si idei in cultura contemporana. "Fratele cel mare", "dublugandul", "politia gandirii" etc. "Big Brother" sau "Fratele cel Mare" sunt simboluri ale controlului excesiv, iar adjectivul orwellian este folosit pentru a descrie actiunile unui regim totalitar. "1984" a fost inteles inca de la aparitie ca un semnal de alarma impotriva oricaror tendinte totalitare, dictatoriale. A devenit de o realitate socanta, mai ales dupa momentul 11 septembrie 2001, cand in SUA a fost instaurat un control total asupra tuturor comunicatiilor electronice ale cetatenilor americani. Daca "Marele Licurici" a luat o asemenea masura, prin asa numita "Patriot Act" asupra unui inamic mai mult sau mai putin inventat sau inchipuit, era doar o chestiune de timp pana ce aceasta sa fie impusa si la noi. "1984" descrie o lume in care in toate cladirile si institutiile statului, in birouri, apartamente si case, in dormitor, bucatarie si wc, pe strazi, in parcuri si locurile publice sunt instalate "teleecrane", care neincetat transmit si recepteaza simultan sunete si imagini. In fiecare incapere exista cate un "teleecran", al carui sonor poate fi redus, dar niciodata oprit. Cosmarul este intregit de patrulele de politie, zburand in elicoptere la mica inaltime care "isi baga nasul prin casele oamenilor", dar si de cei care iti intra in casa, "Politia Gandirii". Vom avea din nou un "suprem conducator al partidului" si "statului", iar monede, timbre, carti, filme si bannere vor proclama soganurile "Partidului Unic", "Razboiul este Pace”, "Libertatea este Sclavie" si "Ignoranta este Forta". Si vanatului i se da o sansa, vorbesti sau nu vorbesti prostii, intentionezi sa faci un act ilegal sau nu, esti monitorizat total, telefon fix sau mobil, SMS-uri, e-mail, internet. Pana acum, organele de specialitate ale statului prin metode specifice, preventiv, cautau sa identifice anumite riscuri de securitate, pe linia sigurantei nationale, terorism sau crima organizata. In activitatea de verificare a acestor date si informatii, pentru completarea lor se recurgea la institutia interceptarilor comunicatiilor electronice. Asta a fost. Urmeaza comunicatiile electronice Acum s-a schimbat macazul, practic 23 de milioane de romani sunt supusi unei monitorizari totale a tot ce inseamna comunicatie electronica. La ce mai poate recurge romanul ca sa comunice pentru a nu fi monitorizat? Poate la porumbei calatori, cu biletele prinse de picioruse, la focuri aprinse pe inaltimi, la mesageri si curieri. De marti, 20 ianuarie 2009, toate datele legate de convorbirile telefonice si SMS-uri vor fi inregistrate de operatorii de telefonie mobila. Acestia sunt obligati de lege sa pastreze timp de sase luni anumite date de identificare. Apelurile telefonice vor fi inregistrate, indiferent daca sunt facute de pe un telefon fix sau mobil. Toti operatorii de telefonie fixa si mobila care desfasoara activitati specifice in Romania - Romtelecom, UPC, Orange, Vodafone, Cosmote si Zapp - vor fi obligati sa stocheze timp de sase luni numarul de telefon al apelantului, precum si al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locatia celui care este apelat, cand a fost facut apelul si cat dureaza convorbirea telefonica. Incepand cu aceeasi data, 20 ianuarie 2009, zi istorica, dupa cum am aratat, aceiasi operatori vor fi obligati sa stocheze, de asemenea timp de sase luni, urmatoarele date despre SMS-urile pe care le expediem: de unde, cui si cand le trimitem. Din 15 martie 2009, peste mai putin de doua luni, toti providerii de servicii de internet care actioneaza in Romania for fi obligati de aceeasi lege sa stocheze timp de sase luni date despre e-mail-urile noastre: de unde trimitem e-mail-ul, data si ora la care ne conectam la internet, cui trimitem e-mai-ul (adresa IP si numele, precum si adresa fizica a abonatului), data si ora la care ne deconectam de la internet. Unde, cand, cui? O chestie din lege suna ca dracu, desi incearca sa ne linisteasca. Suntem asigurati ca nu ne vor citi continutul mesajului. Atunci de ce il mai monitorizeaza, numai sa se afle in treaba? Legea spune ca nu va fi stocat continutul mesajului, indiferent daca este vorba de telefon fix sau mobil, e-mail, dar se va cunoaste unde trimitem e-mail-ul, date despre destinatar, data si ora la care ne conectam si ne deconectam. De asemenea, tot de la data respectiva, 15 martie 2009, aceiasi provideri de internet sunt obligati sa stocheze timp de sase luni, date despre navigarea fiecaruia dintre noi pe internet. Cine suntem (nume, adresa fizica si IP-ul), data si ora la care ne conectam si toate adresele de internet pe care le-ai accesat, site-uri, adrese web, pe care le accesam. Va mai avea cineva curaj sa mai acceseze site-uri mai deocheate sau din nevoia firesca de informare site-uri care promoveaza anumite idei neconforme cu democratia? Risti sa devii suspect numai pentru ca ai accesat un site sau altul, pentru simplu motiv ca doresti sa te informezi. Daca va afla nevasta despre accesarea unui site deocheat sau seful ca stai pe mesenger sau skype si pierzi timpul? Unde mai este libertatea de expresie sau de constiinta? Mai mult incurca decat sa ajute Toate aceste date si informatii, conform Legii nr.298, vor fi puse la dispozitia MIRA, a Ministerului Public (Parchetul), a SRI si a Serviciului de Informatii Externe, in scopul utilizarii lor in activitatile de cercetare, de descoperire si de urmarire a infractiunilor grave, terorism si crima organizata. Solicitarea transmiterii acestor date va fi permisa, potrivit legii, numai dupa ce a fost inceputa urmarirea penala, iar autorizarea se da de catre un judecator, la propunerea si cererea procurorului care efectueaza sau supravegheza urmarirea penala. Potrivit actului normativ, orice accesare intentionata sau transfer al datelor pastrate fara autorizare constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la cinci ani. De asemenea, impiedicarea cu intentie a punerii la dispozitie catre organele competente a datelor retinute constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la un an. Legea nr.298 transpune in practica Directiva 2006/24/CE privind retinerea datelor generate si prelucrate de catre furnizorii de retele de comunicatii elctronice destinate publicului si de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din aprilie 2006. Autoritatea competenta sa monitorizeze aplicarea prevederilor Legii 298 din 2008 si sa aplice sanctiuni este Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter personal (ANSPDCP). Se pare ca pana la aceasta data nu au fost adoptate normele de aplicare a legii si nu se cunoaste faptul daca operatorii din domeniul telecomunicatiilor au posibilitatile tehnice de aplicare a legii sau sunt pregatiti pentru acest lucru, dupa ce aceasta a intrat in vigoare. S-a plecat de la ideea ca operatorii au aceste baze de date. Dupa sase luni de la stocare, furnizorii de telefonie fixa, mobila sau de acces la internet sunt obligati sa distruga datele respective, cu exceptia celor puse la dispozitia MIRA, Ministerului Public, SRI si SIE, la cererea acestora. Cele patru institutii sunt obligate, conform legii, sa raporteze semestrial Ministerului Comunicatiilor numarul de astfel de informatii solicitate si perioadele de timp de la stocarea lor pana sa le fie solicitate operatorilor de telefonie sau internet. Ministerul Comunicatiilor va transmite mai departe, anual, statistici catre Comisia Europeana, fara a furniza date concrete. Culmea este ca a fost intrezis chiar de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), din mai multe cauze, stocarea informatiilor privind ora si destinatia apelurilor si mesajelor. Legea nu protejeaza impotriva eventualelor abuzuri ale institutiilor imputernicite sa intercepteze continutul convorbirilor si mesajelor. Felul in care a fost transpusa aceasta Lege 298 a starnit nemultumiri in randul populatiei, dar si in randul operatorilor de telefonie. La fel de indignati sunt si magistratii, care considera ca aplicarea acestei legi este o ingerinta in viata privata a persoanelor. Chiar si Procurorul General al Romaniei, Laura Codruta Kövesi, este nemultumita de unele prevederi ale Legii nr. 298/2008, privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de comunicatii. Aceasta a declarat in presa centrala ca unele prevederi ale Legii nr. 298/2008 vor ingreuna activitatea procurorilor, si vor lasa descoperite o serie de infractiuni deosebit de grave, in sensul ca pentru acestea nu se vor mai putea obtine datele vizate de respectiva lege. "Intrucat legea a intrat deja in vigoare, am cerut un punct de vedere colegilor mei din Ministerul Public, care au identificat cateva impedimente care ne vor ingreuna activitatea. Primul impediment il reprezinta conditia din lege ca solicitarea de date sa poata fi efectuata doar dupa inceperea urmaririi penale", a spus Kövesi. Ca ne place sau nu, am intrat in epoca "Big Brother", care sta cu ochii pe noi, ne protejeaza, se intereseaza mereu de soarta noastra, insa, in acelasi timp, noi nu putem face nimic fara ca el sa stie. Zaharia Cotoc |
|
![]() |
|
|

















