Penticostarul (gr. cincizecimea) – care dureaza de la Pasti pana la Cincizecime. Apoi incepe Octoihul (gr. opt tonuri – cu referire la glasurile bisericesti), care dureaza pana la Triod (gr. trei ode).

Triodul incepe cu trei saptamani inainte de Postul Pastelui si tine pana la Pasti. Toate duminicile Triodului sunt strans legate intre ele. Evangheliile primelor trei ne ajuta sa intram cum se cuvine in post. Cele din timpul postului sunt ca o scara duhovniceasca spre marea bucurie a Invierii. Primele trei duminici, pana la inceputul postului, sunt: Duminica Vamesului si a Fariseului (ce tocmai a trecut), Duminica Fiului Risipitor (peste doua zile), iar apoi Duminica Infricosatei Judecati sau a lasatului sec de carne.

Pilda Vamesului si a fariseului (Luca 18; 10-14) este bine cunoscuta tuturor si sensul ei este cat se poate de clar. Fariseul se roaga plin de mandrie, bucurandu-se ca nu e la fel de pacatos ca vamesul. Dar vamesul se caieste sincer si ii cere milostivire lui Dumnezeu. Pentru pocainta si smerenia lui, ne spune Iisus, s-a intors la casa lui mai indreptat. Sigur ca asta nu trebuie sa ne incurajeze sa pacatuim ca vamesul. Cel mai bine ar fi sa avem faptele fariseului, dar si pocainta vamesului, fiindca nimeni nu este fara pacat.

Pilda Fiului risipitor (Luca 15; 11-32) insa are cateva aspecte mai putin vizibile. Deci, un tata avea doi fii. Primul si-a luat partea de avere si a cheltuit-o in desfranare. Apoi a ajuns slujitor la porci si ni se spune: „Dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea”. Gandindu-se ca argatii tatalui sau traiesc mai bine decat el, se hotaraste sa mearga sa isi ceara iertare: „Tata, am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai”. Tatal il primeste cu bucurie. Ii da haina noua, incaltari si inel in deget, apoi taie vitelul cel mai gras ca sa se veseleasca cu totii. Fiul cel mare, intors de la camp, aude veselie si, cand afla ce s-a intamplat, ii face reprosuri tatalui sau, amintindu-i buna lui purtare in comparatie cu cea a fratelui mai mic. Tatal ii raspunde: „Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta, mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat”.

Prima cheie de lectura e urmatoarea: tatal e Dumnezeu, fiul cel mare - crestinul practicant, fiul cel mic - omul pacatos.

Voi nota punctual cateva aspecte:
1. Desi isi cheltuise in desfranari/pacate partea de avere, el nu era cazut cu totul de la o buna conduita. Fiindca vedem ca, desi dorea sa se hraneasca din mancarea porcilor, de vreme ce nu ii este permis - el nu fura! Deci, caderea lui de la poruncile lui Dumnezeu nu era totala, el inca putea sa se gandeasca la mantuirea lui.
2. Smerenia celui cazut, care nu isi cere inapoi drepturile de fiu, ci sa fie primit ca unul din argatii tatalui sau.
3. Tatal, nu doar ca il primeste, dar ii restabileste cinstea cea dintai, stiind ca in antichitate inelul pe degetul unui om era semnul puterii si al stapanirii.
4. Fratele cel mare da o alta cheie de lectura a acestei parabole. El, in loc sa se bucure impreuna cu tatal, isi umple inima de invidie. Atitudinea lui ne aminteste, din pacate, de unii credinciosi care, in loc sa se bucure de intoarcerea celor rataciti, continua sa ii judece in baza faptelor lor anterioare. Fiul risipitor a avut sansa de a-si constientiza pacatele, in timp ce fiul mai mare - cel care a ramas alaturi de tata/Dumnezeu - s-a crezut fara pacat si nu s-a pocait.

Practic, si aici intalnim aceeasi situatie ca la vames si la fariseu. Conditia omului apropiat de sfintenie e vietuirea fratelui mai mare, dar pocainta celui mai mic.

Imi amintesc mereu cum parintelui Teofil Paraian ii placea sa numeasca aceasta pilda nu Fiul risipitor, ci Tatal iubitor.