Portretul barbatului la maturitateTimpul - Vineri, 10 Februarie 2012
Cum e normal ca batranii sa fie intelepti, iar maturii - cel putin, moderati sau cumpatati. Uneori insa nu e asa, e chiar invers. E destul de grotesc sa vezi batrani care o iau razna de la hormoni adolescentini.
Cand a fost la Chisinau, poetul aradean V. Leac a spus la un moment dat ca lui nu-i plac criticii si ca citeste, de exemplu, cu o placere mult mai mare o recenzie scrisa de un poet sau prozator, decat de un critic. De fapt, V. Leac s-a exprimat altfel: citeste mai cu placere o cronica scrisa de un scriitor, decat de un critic. Ce legatura e intre revolta adolescentina si critica? Din pacate - Mircea V. Ciobanu. Chiar daca e si poet, Mircea V. Ciobanu se manifesta de ceva timp in critica literara. Si pare ca a uitat cum e sa fii poet. Anul trecut, el a starnit o dezbatere, continuata chiar la TIMPUL, dupa ce a acuzat, printre altele, ca unii scriitorii basarabeni iau in Romania locul meritat al altora, tot basarabeni. O teorie parca din Razboiul stelelor sau cel putin din Twin Peaks. In fine, cu acea ocazie s-au auzit mai multe pareri, ceea ce a fost un lucru bun, pana la urma. Saptamana asta, am mai vazut un text de-al lui Mircea V. Ciobanu in care, iarasi, lovea in tinerii scriitori. Gratuit, zic eu. In forma de poveste, Mircea V. Ciobanu i-a cam facut pe tinerii scriitori naivi, agramati si inocenti. Poveste, pentru ca nu da nume. Dar, vazandu-i textul, mi-am dat seama despre ce este vorba: despre emisiunea Cartile saptamanii in care Gheorghe Erizanu i-a avut invitati pe Ion Buzu si Carolina Vozian. Deci, dupa Mircea V. Ciobanu, ei sunt scriitorii naivi, agramati, inocenti. In special Ion Buzu, pe care iata cum il descrie: „ …un scriitor specific. Se inspira din Coover si Palahniuk, dar scrie intr-un limbaj apropiat de limba lui Caragiale si Cartarescu. Nu studiaza filologia („nu vreau sa-mi influenteze cineva gustul si preferintele literare”), nu-i place in genere ca cineva sa-i spuna cum sa scrie, dar (i-am citit textele) esueaza permanent pe terenul gramaticii si ortografiei elementare… Rateaza scriitura, cu toate ca are modele literare bune. Admira marile panze din renumitele galerii, dar „picturile” proprii nu seamana (!) cu ele. Din simplul motiv ca le face cu acuarelele cumparate la chioscul de ziare”. Ca Ion Buzu citeste mult si nu e agramat – cred ca Mircea V. Ciobanu stie, mai ales ca a trecut pe la tabara literara facuta de Dumitru Crudu la Orheiul Vechi, unde a fost si tanarul scriitor. Mi se pare mai mult decat o rautate de-a lui Mircea V. Ciobanu. Barbat in toata firea, el se comporta ca un tanar rebel, care sparge tot pentru a se afirma. Nu cumva sa i-o ia „agramatul” de Buzu inainte si sa se afirme in Romania, ca altii. De unde atata ura si dispret pentru cei mai tineri, nu pot sa inteleg. O fi o explicatie hormonii tarzii. Sau Mircea V. Ciobanu sa fie un romantic si sa se simta un geniu neinteles? Iata inca o rautate de-a lui Mircea V. Ciobanu: „Unii au crezut ca prospetimea scriiturii trebuie cultivata prin refuzul lecturilor. Pentru a nu fi influentati, spun ei. Sigur ca virginitatea lecturala a unui scriitor (sic!) este originala intr-un secol (post)informational”. O afirmatie care mie imi demonstreaza ca loveste gratuit si pune pe seama tinerilor, culmea, o tampenie spusa repetat de un coleg de-al sau de generatie, optzecist. Nu doar majoritatea scriitorilor stiu a cui e teoria asta, ci si cei care mai trec pe la barul Uniunii Scriitorilor. Un critic, daca nu sustine pe cineva valoros, ci doar arunca noroi in stanga si-n dreapta, nu ramane. Si aduce doar prejudicii literaturii. Sper ca Mircea V. Ciobanu sa-si dea seama de asta. Iar eu continui sa fac schimb de carti cu Ion Buzu, cu riscul ca voi fi trecut la categoria agramatilor. Mie Buzu mi se pare un poet deja bun, nu o tanara speranta si pariez pe el. |
![]() |
|
|
















