Stenograma aceasta a fost publicata de istoricul Gheorghe Negru in revista „Destin romanesc” de la Chisinau, nr. 3-4 din 2010, dar poate fi gasita si pe Internet. Este vorba de un document cel putin surprinzator, care ridica un val asternut asupra relatiilor dintre Bucuresti si Moscova din perioada comunista.

Ceausescu ii reprosa punctual lui Brejnev urmatoarele chestiuni: 1) se reabiliteaza politica tarismului in Balcani si in regiunea dunareana, aceasta fiind prezentata doar in plan pozitiv; 2) este tratata incorect existenta poporului moldovenesc, limbii moldovenesti si natiunii moldovenesti separate; 3) in literatura moldoveneasca, clasicii romani sunt numiti incorect moldoveni; 4) este absolut incorecta si sub aspect istoric, social si al luptei de clasa, si sub aspect marxist afirmatia ca includerea, in 1812, a Basarabiei in componenta Rusiei a fost legitima si conforma vointei popoarelor.

Nici nu este de mirare faptul ca Petru Lucinschi i-a desemnat pe romanii de la Chisinau ca fiind extremisti de factura lui Nicolae Ceausescu. Din punctul de vedere al oricarui politruc manat de nostalgii sovietice, Nicolae Ceausescu nu poate fi decat un extremist nationalist prin sustinerea afirmatiilor de mai sus. Batalia pentru interpretarea anului 1812 nu se poarta de ieri, de azi, ci de 200 de ani. Foarte putini oameni din Romania au abdicat de la aceasta batalie a sustinerii adevarului: Rusia a ocupat in 1812 un teritoriu care nu i-a apartinut. Stenograma discutiei Ceausescu-Brejnev din anul 1977 vine sa dovedeasca faptul ca aceasta batalie nu a incetat niciodata.

La un moment dat, in timpul discutiei cu Ceausescu, Brejnev a aruncat intrebarea-cheie: „Aveti cumva pretentii teritoriale?”. Ceausescu s-a replicat rapid si a respins o astfel de idee, sustinand ca tot ce doreste este afirmarea adevarului istoric. Ceausescu stia foarte bine ca afirmarea adevarului istoric in Moscova sovietica ar fi dus la prabusirea intregului esafodaj existent la acel moment. Pentru ca nu doar Basarabia a fost ocupata de Moscova, multe alte teritorii au fost smulse altor popoare. O recunoastere a adevarului in privinta Basarabiei ar fi dus la o avalansa de alte adevaruri care nu puteau fi rostite. Solutia a fost dintotdeauna simpla: amenintarea cu forta. „Aveti cumva pretentii teritoriale fata de noi?” este o amenintare, nu o simpla intrebare.

Raspunsul la aceasta amenintare a fost dintotdeauna acelasi: nu avem pretentii teritoriale fata de nimeni, vrem doar ca adevarul sa fie cunoscut si inteles de cat mai multi oameni. Abia dupa aceea vom putea vorbi despre ce si cum ne mai ramane de facut pentru a indrepta nedreptatile istorice.