Poetul sau, mai bine zis, o parte din poeti erau la tribuna, ca si cum locul poeziei era langa putere, ca si cum poezia ar fi o putere.

Cum era si de asteptat, poezia a fost atunci compromisa. Intr-un fel, poetii au fost alungati din cetate. Sau, cel putin, nimeni nu i-a mai ascultat serios. E destul sa spun numele lui Corneliu Vadim Tudor ca fie totul clar. De altfel, lui Vadim Tudor, daca-i mai zice careva „poet”, doar in sensul peiorativ.

Poetul nu mai are ce cauta la tribuna sau nu mai are ce cauta langa politicieni. Acesta-i un raspuns pentru toti ce-i care se intrebau mirati unde sunt poetii in timpul protestelor din Romania. E un raspuns si pentru basarabeni, in caz de apare aceeasi intrebare.

Dar chiar daca nu-s la tribuna, nu poti neglija poetii. Nu te poti face ca nu-i vezi, iar daca nu-i vezi inseamna ca ai nevoie de ochelari. Chiar daca nu s-au dus organizat la proteste (cu trimitere de la USR sau de la alte institutii) nu am putut sa nu observ un numar mare de poeti printre protestatari. Au facut-o fara sa se laude, fara sa astepte dupa asta lauri - cum se intampla in vremurile apuse si amintite mai sus.

Pe parcursul protestelor din Romania, atat limbajul ziaristilor, cat si limbajul puterii s-a schimbat. La inceput, eram stupefiat sa aud ca doar vandalii, huliganii, ultrasii (suna cunoscut, dragi basarabeni, nu?!) au ocupat Piata Universitatii. Pe ultrasi s-a aruncat vina „stricaciunilor”, desi toate declaratiile lor pe care le-am vazut erau civilizate. Printre primele imagini video necorupte de comentarii anapoda a fost filmul poetului Mugur Grosu, un prieten al Republica-nilor de la Biblioteca Nationala din Chisinau. Deja cand gluma s-a ingrosat, atat ziaristii, cat si cei de la putere (probabil, molipsiti de aceeasi boala) si-au indulcit limbajul.

Doar uitandu-te pe Facebook iti poti da seama ca atat Piata Universitatii din Bucuresti era plina de poeti, cat si in alte orase, unde aveau loc protestele. Am vazut o poza cu frate-meu cu o pancarta: Tiuk pa ei!, la Brasov. In multe zile urmaream ce se mai intampla din postarile de la fata locului ale lui Vasile Ernu sau din pozele de la Flori Balanescu. Andrei Ruse disparea de pe Facebook ca sa spuna mai tarziu ce gust au gazele lacrimogene. Ce sa mai spun de Mihai Gotiu sau Mihnea Blidariu, Adi Dohotaru, din Cluj, care doar isi continua darz lupta pentru Rosia Montana? E imposibil sa-i numesc pe toti cei care apar in poze sau in texte, asa ca Iulian Tanase printre protestatari intr-un ziar. Sau ca cel mai premiat poet din 2010, Stoian G. Bogdan, intr-o filmare dintr-o duba a jandarmilor.

Printre primele slogane ale protestatarilor din Timisoara am vazut un citat din Parazitii („Vrem paradisul promis cand am iesit din comunism!”), iar in urmatoarele zile l-am vazut pe Norzeatic (Vexxatu Vexx in persoana), citindu-si manifestul printre protestatari. Asta - apropo de poetii hip hop. Ce sa mai spun de pancarta extraordinara cu „Poezia e in strada”?! Pe unele pancarte a fost poezie curata.
Imi amintesc ca si pe 7 aprilie, fiind in centrul Chisinaului, am avut impresia ca la proteste sunt toti prietenii mei scriitori, dintre care pe unii nu-i vazusem de foarte multi ani. Atunci, ma plimbam cu Dumitru Crudu sau cu Pavel Paduraru si ma intalneam ba cu Emilian Galaicu-Paun, ba cu Aurelia Borzin si cu multi altii. Nici ei nu au fost la tribuna. Nici Octav Esinencu, cel care umbla cu un tricolor imens, propria lui opera, si cu care am facut cunostinta doar pe 8. Nici Sergiu Voloc, arestat si batut la comisariat. Dupa doi ani, poetii basarabeni de la 7 aprilie sunt numiti ca fratii lor din Romania: huligani sau vandali.

Cu alte cuvinte, poetii nu mai asteapta sa iasa la tribuna, nici nu-si doresc. Poetul de azi e un ultras. Si ar fi bine ca si ziaristii si politicienii sa-si aleaga cuvintele atunci cand vorbesc de „huligani, vandali”. Pentru ca, printre huligani, vandali si ultrasi, e plin de poeti. Cu care eu, din inima Chisinaului, ma simt solidar si ma inchin in fata lor. Si ca un ultras, daca trebuie, scandez: Hai, Romania, Basarabia e cu voi!