Capsunarii au trimis in tara cam cat au investit corporatiile straineGandul - Vineri, 16 Ianuarie 2009
Nici macar un miliard de euro. Acesta este diferenta dintre investitiile realizate de companiile straine in Romania in primele 11 luni ale anului si banii trimisi acasa de muncitorii romani care lucreaza in strainatate, asa-numitii capsunari, in aceeasi perioada a anului. Potrivit cifrelor date publicitatii ieri de Banca Nationala a Romaniei (BNR), in perioada ianuarie – noiembrie 2008 romanii din strainatate au alimentat economia romaneasca cu 7,84 miliarde de euro. Chiar si in conditii de recesiune pe plan european, romanii tot au gasit resurse sa puna bani la ciorap pentru familiile lor, chiar mai multi decat anul trecut, cand suma totala s-a ridicat la numai 6,59 miliarde de euro. Analistii economici nu gasesc inca o explicatie a cresterii volumului de bani trimisi acasa de “capsunari”, mai ales in conditiile in care in vestul Europei efectele crizei economice s-au facut simtite inca din prima jumatate a anului trecut, cu precadere in Spania si Irlanda. “Banii nu vin numai din Spania. Pe de alta parte, in opinia mea, impactul negativ al crizei se va resimti abia in acest an”, a declarat pentru Gandul profesorul Daniel Daianu. |
|
![]() |
|
|
|
||||
|
||||||||||||||||||||||||
| Vezi tot clasamentul | ||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||
| Vezi tot clasamentul | ||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||
| Vezi tot clasamentul | ||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||
| Vezi tot clasamentul | ||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||
| Vezi tot clasamentul | ||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||
| Vezi tot clasamentul | ||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||
| Vezi tot clasamentul | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||
| Vezi tot clasamentul | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||
| Vezi tot clasamentul | ||||||||||||||||||||||||
| Calculatoare |
| Memorii, Hard-uri, Monitoare, Imprimante, Notebooks, PDAuri, Software, Procesoare, Camere web, Switch-uri ... |
| Multimedia |
| Camere foto, Camere video, Televizoare, MP3 Playere, DVD Playere, Telefoane mobile ... |
| Electrice si electrocasnice |
| Aer conditionat, Radiatoare, Cuptoare cu microunde, Masini de spalat, Aragazuri si hote, Aparate frigorifice ... |
| Diverse |
| Rechizite scolare, Carti, Papetarie, Mobila, Teleshoping, Cadouri, Parfumuri, Bijuterii, Ceasuri, Jocuri si jucarii ... |
![]() |

















