Cum reactionam cand ceilalti ne invinovatesc nejustificat?
Saptamana trecuta am adus in discutie un subiect legat de asertivitate; adica de modalitatea de a actiona in interes propriu fara a leza si incalca drepturile celor din jur. Cu alte cuvinte de a actiona si a se exprima cat mai autentic fata de cei din jur, fara a recurge la agresivitate si pasivitate. Cu toate acestea, nu sunt putini cei care au un comportament asertiv si raspund adecvat celorlalti fara ai jigni si fara a fi violentii si care constata ca in ciuda acestui lucru cei din jur par a nu le respecta dreptul la exprimarea dorintelor si sentimentelor, raspunzandu-le jignitor sau chiar violent. Recomandari Acest lucru poate crea disconfort si confuzie dat fiind faptul ca de cele mai multe ori asertivitatea ar trebui sa duca la normarea comportamentului celorlalti. Ei bine, atunci cand exista situatii in care ceilalti ne refuza dreptul la exprimarea dorintelor si nevoilor proprii si au o atitudine ostila si irationala putem apela la anumite strategii care pot duce la normarea comportamentului acestora. In momentul in care o persoana iti cunoaste punctul de vedere, dar iti raspunde agresiv la fiecare incercare de a clarifica sau a aduce argumente, cel mai bine este sa intrerupi argumentarea si sa repeti punctul tau de vedere neschimbat de fiecare data, fara a da argumente. Acelasi raspuns, dar atentie, acesta trebuie sa fie dat neaparat pe un ton nonagresiv si cu o atitudine calma, in caz contrar efectele vor fi total inverse. O alta tehnica este si aceea in care punem punct unei discutii, daca partenerul de discutie continua sa fie intr-o maniera nejustificata agresiv. Acest lucru nu se face plecand pur si simplu din fata persoanei si trantind usa la iesire, ci anuntand verbal pe un ton calm ca nu sunteti disponibil de a continua aceasta discutie in aceste conditii si ca cel mai bine ar fi ca acest subiect sa fie reluat mai tarziu cand sunteti amandoi mai calmi, totodata puteti sa va exprimati disponibilitatea de a discuta alte subiecte. A purta o discutie cu atitudini ostile nu duce, cel mai adesea, la clarificarea subiectului, ci duce mai degraba la escaladarea conflictului prin frecventul apel la jigniri. Cand e indicat sa ne cerem scuze? O alta strategie este aceea de a ne cere scuze interlocutorului. Scuzele se cer in cazurile in care interlocutorul ne reproseaza greseli care sunt reale si care il fac indreptatit sa se simta lezat sau suparat. La fel cum noi dorim sa ni se recunoasca atunci cand ne-au fost incalcate anumite cerinte sau dorinte, tot la fel de important este sa recunoastem si cand noi la randul nostru le-am incalcat si nerespectat pe ale celorlalti. Cu toate acestea, este recomandat sa ne cerem scuze doar atunci cand sunt suficiente motive care sa ne conduca la concluzia ca am gresit. Nu orice lucru nejustificat sau minor trebuie sa fie acompaniat de cererea de scuze. Tendinta accentuata de a cere scuze celor din jur se regaseste mai ales la persoanele perfectioniste. Atunci cand interlocutorul nostru tinde sa aduca in discutie cat mai multe aspecte pentru care ne invinovateste, amestecand aspecte diferite care nu au legatura unele cu altele este bine sa precizam care dintre reprosuri ni le asumam ca fiind vinovati de comiterea lor si care sunt redundante si inadecvat aduse in discutie; mai ales reprosurile din trecut care nu au legatura cu cele actuale. Cel mai adesea un raspuns adecvat fata de aducerea perpetua in prezent a unor aspecte din trecut ar fi acela prin care va exprimati disponibilitatea de a discuta aspectele prezente, dar nu si pe cele din trecut care au facut deja subiectul numeroaselor discutii. Succesul acestor strategii depinde de modul de formulare, dar si de atitudinea celui care le foloseste. Sunt adecvate daca cel care le foloseste le insoteste de: atitudine de deschidere, de o voce calma, de gesturi relaxate si formulari fara ezitare, etc. Nu este usor sa adoptam aceste atitudini cand cineva din fata noastra este agresiv cu noi si ne jigneste, dar reprezinta solutii daca vrem sa aplanam conflictul si daca vrem ca o discutie sa fie constructiva. Man & Man Societate Civila Profesionala de Psihologie Targu-Mures, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 19, ap. 4, et.1 E-mail: man_societatepsihologie@yahoo.com Telefon: 0747-249.838
|